despre suferinta si iluminare

Suferinta este inevitabila. Un calugar zen pitulit in Aria lui Broca repeta asta, ca pe o mantră, cu speranta de a fi auzit. Nu poti scăpa de ea decât dacă ai murit, dar tu nu vei mai fi ca să te bucuri de această mirabolantă realizare. Nu poți fugi de ceea ce simți și gândești decât pe termen scurt. In schimb, poti invata să te raportezi diferit la experiența suferinței sau la oricare alte emoții și gânduri. Iti pot cultiva o relație cu experiența psihologica (nu doar dintre urechi!) astfel incat impactul ei in viata ta să fie suficient de mic ca tu să poți duce o viață bună.

Unul dintre mesajele neuroștiințelor este că creierul uman nu a evoluat (prin selectie naturala) ca omul sa duca o viata in stare constantă de pace, calm, echilibru si, in general, de fericire. In schimb, s-o caute, dar ca mijloc de autoreglare homeostatică sau, in traducere, de autoechilibrare. Un altul, aproape imposibil de digerat de oamenii fixati in credintele lor, e că nu există inlăuntrul creierului vreun locșor in care să fie conectat un suflet/spirit/esență de natură invizibilă, imaterială și imuabilă la trecerea timpului. Știu că nu poți fi de acord, mai ales, că tu simți că ar trebui să fie. Deși simțirea ta e generată de creier cu ajutorul terminatiilor nervoase si constientizata tot în creier.

Creierul ”calculeaza” sansele de supravietuire si reproducere si caută sa le maximizeze. Nu e interesat de fericire sau de o viata buna pentru posesorul său decât dacă asta serveste maximizării șanselor. E ceea ce face și o face bine. Se descurcă excelent, daca ne uităm la evolutia speciei din care facem parte. Inflorește, din pacate, in detrimentul altor specii de animale si plante cu care coabitam pe aceasta micuta planetă.

Creierul e organul specializat in alerta. E special antrenat ca sa fim vigilenti la orice potential pericol. El nu stie ca tu traiesti intr-un mediu relativ sigur si protectiv, astazi, in secolul 21. E antrenat sa detecteze pericole si sa ia anticipativ masuri de protectie. Cateodata, detectia devine eronata. Spre ex, atacul de panica sau anxietatea extinsa. Nu exista amenintari reale si, totusi, se intampla sa intri in stare de urgenta.

Aud adesea de oameni, care lipsiti de sens si valori alese liber, cauta iluminarea. Ei isi imagineaza o evolutie spirituala cu finalul eliberarii de suferinta, dupa cum au invatat din lucrarile unor intelepti de acum mii de ani. Ei adopta necritic aceste străvechi invataturi, care au sens in spatiul cultural oriental, desi folosesc smartphone-ul si comunica video cu un prieten de peste ocean.

Conceptualizeaza iluminarea ca o stare de eliberare ce trebuie atinsa. Ei nu pot concepe ca suferinta e inevitabila, iar iluminarea e o iluzie. Pentru toți aceștia, care sunt plecați in calatorii spirituale, simt compasiune.

Repet, creierul sau mintea umană nu a evoluat pentru ca tu, posesorul, să te afli intr-o continua stare de binecuvântare, pace și calm. El e o masinarie a rezolvării de probleme legate de supraviețuire și reproducere. In mod evident, ca să-si maximizeze sansele de supravietuire (si transmitere a genelor), e echipat cu un sistem de alerta la orice posibil pericol care se activeaza pe principiul ”better safe than sorry”. Nu e conceput (via selectie naturala) să rezolve probleme psihologice, desi tinde sa-si inteleaga emotiile si gandurile dificile drept probleme, de care tinde să scape. Și pentru că e conceput să creeze relatii simbolice intre experiențe și concepte, nu se oprește din procesul gândirii indiferent aproape de circumstanțe. El gândește, tu simți, iar adesea acționezi impinsă de gânduri și emoții. De aici suferinta.

Intradevăr, creierul are un potențial mai bogat de atât. Ne poate oferi ceea ce vedem astăzi. Si anume mijloacele necesare pentru a duce o viață confortabilă. Costul ei este suferința psihologica, mai ales, intr-un sens spiritual, ca lipsă de sens sau de scopuri valoroase. Aici cred ca putem lucra. E important să ne simțim bine, dar cred ca, indiferent de simțitul bine/rău, e mult mai prețios să faci lucruri valoroase cu viața ta. Mai ales că e finită.