detectorul si rezolvatorul de probleme (your brain)

Creierul tău detectează probleme și încearcă să le rezolve (este și una din definițiile inteligenței). Vrei să ajungi la o adresă? Întrebi sau apelezi la GPS pe smart și afli pe unde poți ajunge. Ai scăpat de problemă. Vrei să-ti gasesti de lucru? E o alta problema la care vei cauta solutii. Creierul rezolva sute de mici probleme in fiecare zi.

Necazul e că evoluția unor facultăți cognitive superioare, care ne permit să rezolvăm rapid problemele concrete de adaptare, a avut un cost. Apariția problemelor psihologice și a suferinței ce le însoțește. Creierul încearcă să le rezolve, numai că strategia rezolvării lor nu funcționează la nivelul mental la fel cum funcționează in lumea fizică.

Căutăm să scapăm de stări mentale/emoționale negative. Tindem să fugim, să negăm sau să evităm tristețea, frica, dezamăgirea, trădarea, deznădejdea, respingerea , furia, nervozitatea, panica, deprimarea și mai poți completa. Tedința naturală e să le evităm căutând strategii ca să scăpăm de ele cât mai urgent (experiential avoidance). Și nu toate strategiile sunt sănătoase.  (de ex, consumi alcool, cafea sau nicotină (poate și ierburi/ciupercuțe poznașe; te angajezi în ruminații).

Problemele psihologice nu ne permit rezolvări decât parțial sau pe termen scurt. Dacă strategia rezolutivă nu e eficientă, atunci cum te poți descurca cu problemele tale psihologice? Mai inainte, problemele tale psihologice pot fi ”probleme”, dar nu probleme, deoarece ele nu permit soluții. Ele reprezintă felul în care creierul îți vorbește vizavi de evenimentele din trecut sau din viitor, iar câteodată din prezent.

E o idee contraintuitivă. Vine contra tendinței naturale de a-ți controla procesele mentale – să crezi că dacă vei găsi cauzele și le vei elimina viața ta devine mai bună. Acesta e păcatul psihoterapiilor care caută să identifice (constientizeze) și să elimine cauzele ”psihice”. Sunt pe un drum care nu duce nicăieri. Sper că nu ești pe acest drum.

În realitate, puțini oameni știu asta (pe propria piele), nu putem scăpa (evita/fugi/alunga) de propriile gânduri, emoții, senzații și dorințe decât pentru o scurtă perioadă de timp. Ele tind să revină, iar asta cu atât mai mult dacă circumstanțele de viață rămân neschimbate (deoarece contextul modelează psihologia individuală si comportamentul).

Practica mindfulness poate scoate la suprafață (in conștiință) conținuturi mentale supărătoare sau dificil de gestionat. Alternativ, poate deveni o metodă de suprimare a lor (strategii de control mental). Pentru unii oameni, aceste conținuturi devin tulburătoare sau copleșitoare in așa fel incat drumul lor in viață devine confuz, ambivalent, lipsit de direcție, fără sens și sentimentul implinirii. Indemnul meu pentru ei e sa ia legatura cu psihologi antrenati in terapii bazate pe dovezi (validate empiric).

De aceea, psihoterapiile nu vindecă, ci doar ameliorează (cu excepția atacurilor de panică – o problemă rezolvabilă în 4-6 ședințe fără garanția cu nu vor reapărea). Înțelegi că devine muuult mai important ca prin programe de educație (abilitare) psihologică să-i invațam pe oameni să ducă vieți orientate de scopuri valoroase in timp ce se descurcă mai eficient cu experiențele psihologice( subiective/private) . Descurcatul eficient inseamnă să-si cultive abilitati psihologice prin care accepta starile mentale/emotionale si aplica strategii de (auto)control cand e posibil in masura in care controlul/acceptarea sustine bunăstarea psihologică. E ceea ce încerc și eu prin cursul ACT.