cum funcționează ”acceptarea”

În continuare îți voi descrie cum poate funcționa ”acceptarea” (ce intră în alcătuirea abilității de compasiunie față de sine) în cazul emoției de mânie.

Când emoția mâniei apare în tine, te poți abține sau nu. Dar, sunt aproape convins, că o consideri o emoție de care vrei să scapi. Aici vor interveni celebrele defense psihologice. Poate vei nega, raționaliza ori suprima mânia. Poate te vei lua în râs, folosind umorul ca defensă psihologică, poate vei fuma o țigară sau cine știe ce altă strategie de evitare aplici.

Emoția mâniei conține impulsul de a riposta. Odată ce ai blocat acest impuls, efectul e frustrarea. Dar ea se va disipa, te asigur. Nu se va acumula înlăuntrul tău, conform teoriei pihologice intuitive (invalidate științific) a ”vasului sub presiune”. Astfel, îți rămâne să tolerezi frustrarea (o conții, după cum se zice prin unele cercuri), iar cu cât ”mușchiul” voinței tale e mai puternic cu atât șansele de a nu riposta sunt mai mari. Dar, atenție, poți riposta nu numai în afara ta (de ex, jignind cealaltă persoană), ci și în interiorul tău (rumegând injurii și fantasme sadice)

Când accepți mânia, un alt  lucru se petrece. Mai întâi, tu însoțești cu atenția senzațiile din corp – corelatele fizice ale emoției de mânie. Observi ceea ce simți și, implicit, judecățile tale (injurii?) vizavi de persoana în cauză și ceea ce-ți vine să faci (să-i muți falca la ceafă sau să-i smulgi limba și s-o arunci la pisici?). E adevărat că e nevoie de puțin antrenament cu atenția ca să poți discrimina între componentele emoției. Fără contactul conștient cu experiența, ceea ce citești e inutil. E condiția de bază. Nu cred că poți învăța să faci asta doar citind aici.

Te opui acestui impuls ori ba? Tu alegi asta și ai puterea de a te stăpâni (ai autocontrol) Când o ai, deoarece se poate întâmpla, și se întâmplă, să n-ai, și să cedezi dându-ți arama pe față (și pe dos! Dosul palmei?). Totuși, nu negi existența lui înlăuntrul tău. Din ipostaza unui sine observator (o antrenăm in sesiunile ACT), accepți că el există însoțit de pleiada de senzații fizice ale mâniei (crește pulsul, se declanșează un tremor generalizat, iar mușchii se pregătesc de acțiune). Dacă tu crezi, pe moment, că merită (cu referire la valori și context), vei opta pentru un răspuns agresiv, apelând, eventual, la ocări din cele mai grozave sau la amenințări cu schingiuiala odată ce o prinzi la înghesuială. Iar asta înseamnă implicit să te lași impulsionată (sau energizată) de emoția mâniei și să te manifești în consecință. Atenție, te rog, acesta e contactul conștient, dar flexibil, cu experiența momentului prezent. Prin contrast, cel inflexibil este când simți mânia și automat urmează acțiunea, cum ar fi să-ți înfigi ghearele în artera carotidă a dânsei/dânsului, urmând un șpiț în vintre, îi smulgi inima din piept și o dai la pisică sau, mai civilizat, arunci ironii mușcătoare. Nu există o pauză între reacție și comportament.

Să dispui de această libertate psihologică, adică să poți opta pentru un curs al acțiunii în acele câteva clipe de emoție intensă, mi se pare un miracol. E contra naturii noastre de animal. În programul biologic e scris de gene răspunsul ”flight/fight”, alternativ ”tend-and-befriend”. De această dată e altceva. E un alt tip de răspuns, un răspuns care solicită resurse activate din cortexul prefrontal.  Acest tip de răspuns are rădăcini în disponibilitatea ta de a primi experiența din ”aici și acum” așa cum vine peste tine. E o disponibilitate contraintuitivă și care presupune o atenție focalizată înspre interiorul tău, pe senzații (sau interoceptivă) și gânduri, dar și înspre exterior. Da, acea persoană, în percepția ta (probabil și a altora), te jignește. Tu nu te prefaci că nu e așa. Nu cauți scuze sau raționalizezi.

Vreau să știi că ”acceptarea” nu-ți vine natural, la fel cum nu-ți vine natural să citești sau să scrii. Rădăcinile acestor abilități sunt predispozițiile naturale (genetic programate de ființe extraterestre :)) care merită antrenate. Și, la fel cum un copil ajunge să scrie (cu ce mână vrea el), un adult poate învăța să relaționeze sănătos, ba chiar, optim cu experiența sa psihologică.